is already tomorrow / è già domani / e deja mâine

here is already  tomorrow

the woman of chalk haired... carrying on her shoulders one the foreign sun

slipping on the one hand, extended its soft joints -

at the high end, touches with forehead  the intact promises

on soles it melted unwritten the letters - poets are  just shoots and are hungover

the steam from distilleries of pains of yesterday  ... have puzzled  awful

have wasted all the letters, seconds, wills, skimming through with hand apathetic, one by one, the clouds, thinking they are pages of notepads with the  fringes covers, him  somehow saves the afternoon ...

afternoon as a full udder,  wobbles slowly ...  pushes the hard spirit  to temptation

it not committed sins, produce more vivid regrets

heretical insertion awakens the senses, poets, actors, saltimbancii, arlechinii

have shook their wilderness of  hostile tranquility,  reigns again The Smile,

one impetuous god...

here, you see, it's already tomorrow,  one vaguely joy, grand gestures germinates

sand, the world,  not ask  applause only because exist, demands the moment ripe,

vibrant, thrill, action, - 

pregnant night, begin pain of making the new day

and  only artists can be good midwives and humble ...  

tomorrow is already here, ye do not comes in the today, look before leap,

your day longer have to endure,

on this side, here, you don't have senses germinated in meat, you might be blinded

of sun...  more alien

you would too easily deceive chalk haired woman,  to be definitive the wooer

  

qui è già domani

la donna dai capelli di gesso porta sulle sue spalle un Sole estraneo

la giornata scivola da un lato, distende le sue articolazioni molli -

l’estremità più alta… tocca con la fronte  promesse intatti

su le suole si sciolgono le lettere non scritte – i poeti sono appena germogliati

e postumi di una sbornia,

i vapori delle distillerie dai dolori di ieri ... li  hanno stordito assai

hanno sprecato tutte le lettere, secondi, le volontà, sfogliando con la mano le nuvole apatiche

una per una, scambiandoli per le pagine di un quaderno con le coperte frange. ...

li salva in qualche modo il pomeriggio ...

pomeriggio come una mammella piena, dondola lentamente ... e l’ho spinge il spirito pesante di  tentazioni –  i peccati non commessi producono  più vivi rimpianti ...

eretico tramonto risveglia i sensi, i poeti, attori, saltimbanchi, arlecchini

la tranquillità ostile sì scossa e regna di nuovo Il Sorriso, Deo impetuoso...

qui, vedi, è già domani, vaga gioia sgorga grandi gesti

sabbia, il mondo,  non chiede applausi solo perché esiste, esige l’attimo maturo, vibrante,

emozioni, azioni,  ...la notte incinta, le comincia  i dolori di nascita di nuovo giorno e

soltanto gli  artisti  possono essere levatrici esperti e umili ...

domani è già qui, tu ancora non lasciarti l’oggi, non venire qua, c’è l’hai da sopportare,

da questo lato, non avresti i sensi germogliati nella carne, sì potrebbe accecarti il sole alieno

e troppo facilmente t’ingannerà la donna dai capelli di gesso, di essere per sempre suo amante

..

aici deja e mâine,

femeia cu părul de cretă

cară pe umeri un soare străin,

ziua lunecă pe-o parte, îşi întinde articulaţiile moi –

la capătul înalt atinge cu fruntea promisiunile intacte,

pe tălpi i se topesc litere nescrise – poeţii-s abia lăstăriţi şi mahmuri,

aburul distileriei durerilor din ieri... i-au năucit cumplit

şi-au irosit toate literele, secundele, vrerile, dând apatici cu mâna norii

unul câte unul, crezându-i

paginile unui maculator cu coperţile franjuri,  - ...Îi salvează oarecum amiaza...

...amiază ca un uger plin, ce se balasează alene şi împinge duhul greu de ispite

(păcatele nesăvâşite produc regrete mult mai vii...)  -  simt muză iminentă...

eretică, înserarea trezeşte simţuri, poeţii, actorii, saltimbancii, arlechinii

îşi scutură pustiul liniştei ostile şi iarăşi surâsul-zeu impetuos tronează

aici, cum vezi, mereu deja e mâine, nedesluşită bucurie măreţe gesturi încolţeşte...

nisipul, lumea, nu cere aplauze doar pentru că există, cere clipă coaptă, vie, freamăt...

- noaptea-i gestantă, durerile de facere a noii zile o apucă  şi doar artiştii pot fi

moaşe dibace şi umile...

tu încă nu veni aici, nu te pripi, din azi-ul tău mai ai de îndurat,

dincoace, n-ai  simţuri înmugurite-n carne, te-ar orbi ...şi mai străinul soare

te-ar amăgi prea lesne femeia cu părul de cretă

să-i fii amant definitiv